Taxe 2025 – Care Sunt Principalele Reglementari Fiscale

Introducere

În 2025, reglementările fiscale pentru entitățile juridice din România aduc schimbări importante în materie de impozite, contribuții și obligații declarative. Firmele trebuie să fie la curent cu noile prevederi pentru a evita penalități și pentru a beneficia de eventuale facilități fiscale. În acest articol, analizăm principalele modificări fiscale din 2025 și impactul acestora asupra mediului de afaceri.

Cuprins

1. Impozit pe dividendele obținute de persoane juridice

Creșterea cotei de impozit la 10% (vechea cotă de impozitare 8%)

Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 10% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române. 

Data intrarii in vigoare: Noua cotă de 10% se aplică veniturilor din dividende distribuite după data de 1 Ianuarie 2025

2. Impozit pe veniturile microîntreprinderilor

2.1 Scade plafonul de venituri pentru a aplica pentru acest sistem de impozitare

Astfel, o microîntreprindere este o persoană juridică română care la data de 31 Decembrie a anului fiscal precedent, a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în RON a 250.000 euro, respectiv 100.000 euro începând cu 1 Ianuarie 2026.

Data intrării în vigoare: 1 Ianuarie 2025


         2.2 Eliminarea Condiției Cotei Venituri pentru Servicii de Consultanță și/sau Management

Este eliminată condiția privind ponderea veniturilor din consultantă și/sau management în total venituri, care trebuia fie mai mică de 20% pentru a putea aplica pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

Data intrării in vigoare: 1 Ianuarie 2025


          2.3 Aplicarea cotei de impozitare de 3% pentru anumite coduri CAEN

Pentru aplicarea cotei de impozitare de 3%, începând cu 1 Ianuarie 2025, se au în vedere, după caz, și activitățile principale sau secundare, corespunzătoare codurilor CAEN: 

  • 6210 – Activități de realizare a softului la comandă (software orientat client)
  • 6290 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației
  • 5611 – Restaurante
  • 5612 – Activități ale unităților mobile de alimentație
  • 5622 – Alte servicii de alimentație n.c.a..”

Data intrării în vigoare: 1 Ianuarie 2025


2.4 Trecerea la impozitul pe profit atunci când veniturile depășesc pragul

Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de 250.000 euro (respectiv 100.000 EUR începând cu 1 Ianuarie 2026) aceasta datorează impozit pe profit începând cu trimestrul în care s-a depășit această limită, fără posibilitatea de a mai opta pentru perioada următoare să aplice pentru impozitul pe veniturile microîntreprinderilor.

Data intrării în vigoare: 1 Ianuarie 2025


         2.5 Verificarea limitei de venituri pentru anul fiscal 2025

Pentru anul fiscal 2025, limita veniturilor realizate, reprezentând echivalentul în RON a 250.000 EUR (respectiv echivalentul în RON a 100.000 EUR începând cu 1 Ianuarie 2026) se verifică pe baza veniturilor realizate de către persoana juridică română la data de 31 Decembrie 2024, respectiv la 31 Decembrie 2025.

Condiția referitoare la ponderea veniturilor din consultanţă şi/sau management în veniturile totale, de la data de 31 Decembrie 2024, NU se aplică pentru calculul limitei de 250.000 euro.

Data intrării în vigoare: 1 Ianuarie 2025

3. Impozit pe venit

3.1 Este eliminată scutirea de impozit pe venit pentru salariații din domeniul IT, construcții, sectorul agricol și industria alimentară.

Data intrării în vigoare: începând cu veniturile aferente lunii Ianuarie 2025


3.2 Crește cota de impozitare pentru veniturile din dividende, obținute de persoanele fizice. Veniturile sub formă de dividende, inclusiv câştigul obţinut ca urmare a deţinerii de titluri de participare definite de legislaţia în materie la organisme de plasament colectiv se impozitează cu cota de impozit de 10% din suma acestora, impozitul fiind final.

Vechea cotă de impozitare: 8%

Data intrării în vigoare: Noua cotă de 10% se aplică veniturilor din dividende distribuite după data de 1 Ianuarie 2025

4. Contribuția la asigurările sociale de stat (sistemul public de pensii)

Pentru salariații din domeniul IT, construcții, sectorul agricol și alimentar sunt abrogate prevederile privind reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu punctele procentuale corespunzătoare cotei de contribuţie la fondul de pensii administrat privat.

Data intrării în vigoare: începând cu veniturile aferente lunii Ianuarie 2025

5. Impozitul pe veniturile obținute de nerezidenți

Crește cota de impozitare (de la 8% la 10%) pentru veniturile obținute de nerezidenii, sub formă de dividende.

Data intrării în vigoare: Noua cotă de 10% se aplică veniturilor din dividende distribuite după data de 1 Ianuarie 2025

6. Impozitul pe construcții

Impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 Decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri. 

Intră sub incidenţa acestor prevederi şi valoarea clădirilor din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice care, potrivit legii, NU beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri. 

În situaţia construcţiilor de natură domeniului public/privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, impozitul este datorat de contribuabilii care le au în administrare/concesiune/folosinţă cu titlu gratuit/închiriere.

Impozitul pe construcţii se plăteşte în două rate egale până la datele de 30 Iunie, respectiv 31 Octombrie inclusiv.

Data intrării în vigoare: 1 Ianuarie 2025

Scroll to Top